Cale de vreo cativa zeci de kilometri de Adjud, traseul ce trece prin Adjudu-Vechi, Homocea, Ploscuteni, serpuieste dincolo de limita judetului Vrancea, spre codrii seculari, care reazema drumul tacut. Am mers catre sfanta manastire, cu strangerea de inima a unui pacatos, care este constient de faptul ca nicicand nu va fi suficient de curat sufleteste, pentru a pasi pragul unui sfant locas. insotit de sotia mea si de cei doi copii, am descoperit, pret de cateva ore, bucati desprinse din Rai si cazute - spre incantarea noastra - pe pamant.
Nu am mai vizitat de multa vreme manastirea, de pe vremea cand putea fi gasit aici preotul Gherasim, un monah sfant, care ne surade acum din sanul lui Avram, rasplata viatii sale indelung rabdatoare si pazitoare a poruncilor Mantuitorului.
Am redescoperit Sfanta Manastire, parca mai mare, mai frumoasa, mai incapatoare. Am vazut peste tot rodul mainilor maicilor rugatoare ale manastirii impletind frumusetea rugaciunii cu a harniciei. Am ramas uimiti de starea impecabila de curatenie, de multimea de flori multicolore, de sera plina de ghivece cu flori, de cimitirul monahal, de altarul din padure, in care in chip nevazut ingerii vin sa slujeasca. Este minunat sa vezi atata frumusete si nu ai cum sa nu-ti simti ochii sufletului larg deschisi si sa te purifici prin aroma unica de mir si tamaie.
Am aflat aici si un mic punct turistic, din care pelerinii sa-si cumpere suveniruri dragi sufletului: icoane, iconite, carti, candele, bratari monahale si mai ales sa aprinda lumanari pentru cei vii sau cei raposati. Si pentru ca m-a impresionat foarte tare acest loc binecuvantat de Dumnezeu, iata cateva spicuiri din istoria manastirii, povestite de Monahia Macrina Huma - in pliantul de prezentare a Sfintei Manastiri Buciumeni.
Situata intr-o mirifica vatra pustniceasca, bogata in vechi marturii de viata crestina romaneasca, pierduta parca, in mijlocul codrilor seculara stapaniti, altadata de cei care-si vesteau prin bucium (de aici denumirea codrilor inconjuratori si ai manastirii) bucuria si durerea, Manastirea Buciumeni isi trage seva istoriei din negura vremii. Se pare ca pe la 1420-1430 in vremea domnitorului Alexandru cel Bun, cateva calugarite cu sprijinul locuitorilor din satele invecinate ridica o bisericuta de lemn, cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae si cateva chilii.
Desi bisericuta a ars si a fost distrusa de cateva ori, traditia calugareasca nu s-a pierdut. Pe la 1700 vechiul locas de inchinare este refacut de catre serdarul Manolache Radovici, proprietarul unei mosii in satul Buciumeni si sfintit de episcopul Sava al Romanului, ce aseaza in fruntea obstii pe monahia Mafta. Bisericuta la 1750 datorita unei acuzatii de complot pus la cale aici impotriva domnitorilor fanarioti este demontata si transportata de catre monahul Isaia Orbul la nou infiintatul schit de la Buciumi.
Insa, dupa 130 de ani, frumoasa bisericuta din lemn de stejar, impodobita cu coloane de lemn de mesteacan, va lua din nou drumul pribegiei, fiind asezata in cimitirul manastirii Bogdana, unde dupa refacere si consolidare de catre staretul Glicherie Lovin, se gaseste si astazi.
Schitul Buciumeni in anul 1750 devine metoc al Episcopiei Romanului. Un document al vremii mentioneaza ca hramul manastirii era sarbatorit a doua zi dupa rusalii, la sarbatoare Sfintei Treimi. Un frumos baldachin aflat in partea de miazazi a actualei biserici pastreaza pana astazi locul altarului de jertfa al vechii ctitorii a lui Manolache Radovici.
Intre 1840 si 1844 se ridica biserica din caramida si clopotnita. De-a lungul timpului, bucurandu-se de numeroase danii, schitul isi sporeste obstea, cat si averile, devenind o manastire de referinta in aceasta parte de tara. In anul 1860 schitul (legea secularizarii averilor bisericesti) se desfiinteaza, maicile fiind trimise la manastirile Agapia, Varatic si Adam, ramanand doar 12 monahii (cele batrane) in chiliile lor.
Pastrarea randuielilor Sfintelor Slujbe s-a reusit cu ajutorul preotilor de mir din parohiile invecinate. Sub pastorirea marelui carturar si patriot Melchisedec Stefanescu, episcop al Dunarii de Jos isi recapata toate drepturile, iar dupa 1879 biserica este refacuta si zugravita de Stoica Ionita Gheorghe (Pacatosul). Manastirea capata din nou puteri, astfel in primul razboi mondial, primeste refugiati din Muntenia.
In ciuda dificultatilor create de „liber cugetatorii” comunisti, se reuseste restaurarea bisericii si pictarea ei in stil neobizantin de catre artistul Anatolie Cudinov. Dupa 100 de ani de la decretul lui Cuza, apare decretul din 1960, ce interzice orice forma de manifestare a randuielilor monahale,manastirea devenind tabara de copii pe timpul verii. Dupa anul 1989, prin energica sustinere a P.S. Casian, asezamantul isi recapata statutul de manastire de calugarite, ridicandu-se un nou pavilion cuprinzand chilii, capela, atelier de pictura si croitorie, redobandindu-si si o parte din bunurile manastirii.
Cele 40 de maici ale manastirii impletesc zilnic rugaciunea cu munca,ingrijandu-se de prosperitatea manastirii. O initiativa deosebit de valoroasa a P.S. Episcop Dr. Casian Craciun este crearea unei tabere de tineri liceeni in manastire. Anual sute de tineri din judetele Eparhiei de ziua hramului Sf. Treimi iau parte la slujba iar apoi intra in dialog cu preotii pe diverse teme de credinta, morala si cultura. Manastirea Buciumeni creeaza prin prezenta sa un mic paradis pentru toti cei care vin zilnic sa se inchine,sa-si ostoiasca setea vesnic nepotolita dupa Dumnezeu, chemandu-i cu credinta, dragoste si recunostinta pe intaiul lor parinte sufletesc.
Sursa: crestinortodox.ro
.JPG)
